Psihoterapie online, psiholog Bine ai venit, Vizitator. Trebuie să te autentifici sau să îți creezi un cont.
Pagina principală Ajutor Caută Calendar Autentificare Creează un cont
Forum discutii - psihoterapie integrativa - dezvoltare personala


+  Aicisiacum.ro - Forum discutii psihoterapie
|-+  Discutii generale
| |-+  Diverse
| | |-+  Povesti terapeutice!
0 Utilizatori și 1 Vizitator pe acest subiect. « mesajul precedent următorul mesaj »
Pagini: [1] In jos Imprimă
Autor Subiect: Povesti terapeutice!  (Citit de 26212 ori)
Pora Ramona
Incepător
*
Deconectat Deconectat

Mesaje: 7


« : Mai 25, 2008, 01:53:58 »

 Povestea unui magar:
 
Providenta STIE de ce anume cararile din viata noastra trebuie batatorite...
Saptamana aceasta viata mi-a fost bulversata de evenimente dure de viata: devalorizare, minciuna, lasitate, iresponsabilitate....Parca si acum imi aud formatorul de la cursul de psihoterapie integrativa: "Bine ati venit in adevarata si chinuitoarea realitate!"
 Ca orice muribund incercand sa-si panseze ranile...am "rasfoit" un site in cadrul caruira am gasit o minunata poveste tearpeutica - Povestea unui magar!
 Doamne inca o minune...mi se potrivea ca o manusa...pana la un punct...mai ramane partea de a urca din fantana si a ma scutura de pamanat!
   
"Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.

Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu.

Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi.

Morala:
Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati...

Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte."





« Ultima modificare: Septembrie 20, 2008, 03:22:21 de către Pora Ramona » Memorat
dorotheea
Incepător
*
Deconectat Deconectat

Mesaje: 27


« Răspunde #1 : Mai 26, 2008, 07:01:41 »

Este minunata povestea.Mai vreau si altele...mai ai?
Memorat
Pora Ramona
Incepător
*
Deconectat Deconectat

Mesaje: 7


« Răspunde #2 : Mai 28, 2008, 03:21:13 »

Spune-mi ce dai ca sa-ti spun ce primesti....


"Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo!
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei."
« Ultima modificare: Mai 28, 2008, 03:29:34 de către PoraRamona » Memorat
Pora Ramona
Incepător
*
Deconectat Deconectat

Mesaje: 7


« Răspunde #3 : Mai 28, 2008, 03:28:54 »

Povestea spune ca era odata o fata care, lovindu-se de greutatile vietii, a mers la tatal ei sa se planga ca nimic nu-i iesea asa cum isi doreste. Obosise sa lupte fara a obtine rezultatele pe care le astepta. Nu stia cum sa faca sa mearga mai departe in viata pentru ca se simtea epuizata. Avea impresia ca de cate ori rezolva o problema, aparea alta.

Tatal ei a ascultat-o atent si apoi a invitat-o sa pregateasca impreuna micul dejun. Ajunsi in bucatarie, el a luat trei oale si le-a pus cu apa la fiert. Cand au inceput sa fiarba a pus intr-una morcovi, intr-una oua si in cea de a treia cafea.

Le-a lasat sa fiarba fara sa spuna nici un cuvant. Doar ii suradea fetei lui. Ea astepta cu nerabdare, intrebandu-se ce voia sa faca tatal ei. Dupa 20 de minute tatal a stins focul, a pus ouale intr-un castron, morcovii intr-o farfurie si a turnat cafeaua intr-o ceasca.

Apoi a intrebat-o: “Draga mea, ce vezi aici?” “Oua, morcovi si cafea”, a raspuns ea.

Atunci a indemnat-o sa atinga morcovii. Ea ii atinse si observa ca erau moi. Apoi i-a cerut sa curete un ou de coaja si ea observa astfel ca oul era foarte tare. Apoi i-a spus sa guste din cafea. Curioasa, ea sorbi din lichidul parfumat apoi intreba: „Ce inseamna toate astea, tata?”

Atunci el i-a explicat ca toate cele trei elemente avusesera de infruntat aceeasi adversitate: apa fiarta. Doar ca au reactionat complet diferit: morcovii s-au inmuiat si au devenit usor de sfaramat, ouale au devenit foarte tari, in schimb cafeaua a schimbat cu aroma ei apa.

“Cu care dintre acestea trei crezi ca te asemeni tu?”, isi intreba el fata. “Cand adversitatea bate la usa ta, cum raspunzi? Esti ca un morcov aparent tare, dar cand durerea te atinge te inmoi si-ti pierzi puterea? Esti asemenea oului, care incepe cu o inima maleabila si un spirit fluid, dar dupa un eveniment nefericit devine dur si inflexibil? Pe dinafara ramai la fel, dar pe dinauntru ai inima amara? Sau esti ca un graunte de cafea? Cafeaua schimba apa fiarta, elementul care ii cauzeaza durerea. Cand apa ajunge la punctul maxim de fierbere cafeaua lasa cea mai buna aroma si savoare.”

Nu te lasa infrant! Fii deasupra destinului tau, da ocazia adversitatilor vietii sa fie pentru tine tot atatea prilejuri de a lasa „dulcea aroma de cafea” care iti este proprie, pe care doar tu o poti oferi…
Memorat
Pora Ramona
Incepător
*
Deconectat Deconectat

Mesaje: 7


« Răspunde #4 : Septembrie 15, 2008, 10:27:17 »

    Povestea Regelui Solomon:

 " Era o data 2 femei...care locuiau in aceasi casa....mancau impreuna, dormeau impreuna...imparteau totul. Cand una dintre ele a ramas gravida se facu ca si cealalta sa ramana...si astfel isi traiau ele viata linistite. In momentul in care una dintre ele a nascuta la caeva ore dupa nascu si cealalta!
  Intr-o zi una din femei, din neatentie, se aseza pe copilul ei si il strivi. De ciuda lua copilul viu al celeilalte femei si puse in locul lui pe cel mort.
   Seara cand veni cealalta femeie aceasta din urma isi dadu seama de fapta primeia si o intreba: "Asta nu este copilul meu...de ce ai schimbat copiii?". Femeia se apra si spunea ca nu este adevarat.
  Si au continuat asa femeile pana cand s-au decis sa-si caute dreptate la regele de pe atunci, marele rege Solomon!
  Ajunse in fata regelui acesta le ceru sa vorbeasca pe rand: "femeia aceasta si-a omorat copilul si l-a schimbat cu al meu, facandu-ma sa cred ca este al meu!". Cealalta femeie ca sa se apere spuse " nu este adevarat...nu am schimbat nimic...acesta este copilul meu...al ei a murit!".
  Ascultandu-le regele Solom ceru sa i se aduca copilul si o sabie. Lua copilul si ridica sabia spunand: "vom imparti copilul in doua ca sa facem pace!". La auzul acestor cuvinte  - mama copilui cazu in genunchi si spuse regelui: "Nu omori copilul...mai bine da-l acestei femei...dar nu il omori!". Cealalta femeie - care il schimbase - spune: "Imparte-l in doua!".
  Aunci regele Solomon poruncise: "Da-ti copilul primei femei - ea este mama naturala a copilului! Pentru ca o mama nu accepta niciodata sa-si sacrifice copilul"!

  
Mai multe articole, discutii personalizate pe blogul personal:
             http://terapiasufletului.wordpress.com



        
   
« Ultima modificare: Martie 01, 2010, 01:02:48 de către Pora Ramona » Memorat
dirtu (popa) claudia
Incepător
*
Deconectat Deconectat

Mesaje: 23


« Răspunde #5 : Ianuarie 17, 2009, 07:31:20 »

Patul de langa fereastra
[/b]
Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.
Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.
Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.
Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc. Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.
Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.
Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.
Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.
Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la
fereastra murise linistit in somn.
Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit.
Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.
Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!
Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: “Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?”.
Sora ii raspunse surprinsa: “Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva”. Apoi adauga trista: “Poate voia doar sa te incurajeze”.


Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca?
Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur.
Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei
locul? Ai fost vreodata dezamagit - poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai apreciat la acel moment importanta lor?
Memorat
Pora Ramona
Incepător
*
Deconectat Deconectat

Mesaje: 7


« Răspunde #6 : Martie 23, 2009, 06:42:01 »

Claudia...


Iti multumesc pentru povestea ta... a fost minunata....atat de plina de talc!
Acum voi intreba universul de ce nu am citit-o mai devreme...desi am vazut ca ai postat de mult la aceasta rubrica de povesti terapeutice.
Sau...mai precis ma voi gandi la urmatorul raspuns care mi-a  venit in minte: e de preferat sa te simti pregatit sa primeste orice detaliu despre imaginea personala.
Te astept oricand sa mai postezi astfel de povesti minunate!
« Ultima modificare: Martie 23, 2009, 06:43:50 de către Pora Ramona » Memorat
Pora Ramona
Incepător
*
Deconectat Deconectat

Mesaje: 7


« Răspunde #7 : Mai 25, 2009, 02:30:09 »



  Un om ratacea pe suprafata pamantului cu o cruce in spinare....
  Tot mai greu i se parea drumul...crucea tot mai grea....
  Si mergand asa...isi indrepta bietul om gandul catre Creator:
 " Dumnezeu care este iubitor si iertator de ce a ingaduit ca eu sa port aceasta cruce grea? De ce nu-mi ia povara de pe umeri? isi continua omul discursul cu divinitatea.
  Tatal Ceresc ascultase of-ul omului si il intreba: Fiule ce pot face pentru tine?
   Omul spuse: Doamne, tu care le potrivesti in asa fel incat noua, muritorilor, sa ne fie mai usor fa o minune si pentru mine.
   Ce anume doresti?  intreaba Creatorul
    Doamne, te rog inlocuieste aceasta cruce de pe umerii mei cu una mai usoara.
    Bine fiule, spuse Tatal.
    In urmatoarea clipa omul se trezi in mijlocul unei incaperi plina de cruci...de diferite marimi, unele foarte grele si inalte.
   In unul din colturile incaperii omul zari o cruce mica - era cea mai mica din incapere si cea mai usoara.
   Tatal ii spuse: Fiule alege din aceasta incapere crucea care doresti sa o porti de acum inainte.
   Omul nu ezita si ii spuse Creatorul: Doamne vreau crucea aceasta mica din colt.
   Dumnezeu isi raspunse zambind: Fiule nu se poate pentru ca aceasta este crucea pe care tu o porti in acest moment.



  Pilda:
  Fiecare dintre noi simte la un moment dat ca "bagajele" care ne sunt date sa le caram in spate de-a lungul vietii sunt, uneori, prea grele. Insa uitam, de multe ori, sa zambim si sa multumim Creatorului ca ne-a dat o "cruce" care o putem duce.
  Viata inseamna o lupta continua - nu atat exterioara - ci interioara...sa reusesti sa faci loc in viata ta IUBIRII, MULTUMIRII DE SINE, FERICIRII DE A TRAI!



Memorat
dirtu (popa) claudia
Incepător
*
Deconectat Deconectat

Mesaje: 23


« Răspunde #8 : Iunie 06, 2009, 06:08:07 »

Casa sufletului

Un batran tamplar se afla in pragul pensionarii . Era inca in putere de aceea patronul sau il mai dorea la lucru in echipa sa . Cu toate acestea batranul era hotarat sa se retraga , pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie . Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea . Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput , patronul ii ceru sa mai construiasca doar o singura casa . Batranul accepta , insa nu mai punea suflet in ceea ce facea . Chema ajutoare nepricepute si folosea scanduri nepotrivite . Si lui ii era rusine de cum arata ultima lucrare . Cand in cele din urma o ispravi , patronul veni sa o vada . Ii darui tamplarului cheia de la intrare , zicandu-i :
- Aceasta este casa ta , darul meu pentru tine ! Tamplarul ramase uimit . Ce mare rusine ! Daca ar fi stiut ca isi construieste propria casa , atunci ar fi facut-o cu totul altfel .

MORALA : Asa e si cu noi. Ne construim vietile, punand in ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi , cu uimire , realizam ca trebuie sa traim in casa care tocmai ne-am construit-o . Daca am putea-o reface , am face-o mult diferita . Insa nu ne putem intoarce inapoi . Ia aminte ! Tu esti tamplarul . In fiecare zi bati un cui , asezi o scandura sau ridici un perete . Viata e intocmai cum ti-o cladesti . Alegerea pe care o faci azi zideste casa in care vei locui maine . Deci nu uita : ce faci , te face!
Memorat
Pora Ramona
Incepător
*
Deconectat Deconectat

Mesaje: 7


« Răspunde #9 : Iulie 01, 2009, 03:32:33 »



Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa il pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

- Lumineaza-ma! Ce trebuie sa stiu in viata?

– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa iti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:

SCHIMBA LUMEA!

- Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.

Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritotului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.

Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il intreba:

- Ce ai invatat tu pe acest drum?

- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.

Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti, pe care statea scris: SCHIMBA-I PE CEILALTI!

- Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.

El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

- Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce trezesc ceilalti in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie sa o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!

- Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.

El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea idealului sau.

Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

- Ce ai invatat tu pe acest drum?

- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

- Asa este, spuse batranul.

- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:

ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.

- In lupta devenim orbi, isi zise el.

Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.

Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa il uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria: ACCEPTA-I PE CEILALTI!

Si in jurul lui recunoscu toate personele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat.

Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucruirle care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.

Batranul intelept aparu din nou si il intreba:

- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi nu mai am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa ii accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

- Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care trebuie sa il tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA!

Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit sa o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.

Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

- Ce ai invatat pe drumul asta?

- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad pe mine in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata; cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nicio conditie.

Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

Memorat
Pagini: [1] In sus Imprimă 
« mesajul precedent următorul mesaj »
Schimbă forumul:  


Autentifică-te cu numele de utilizator, parola și precizează durata sesiunii.


Powered by SMF 1.1.4 | SMF © 2006-2007, Simple Machines LLC
Traducerea în limba română © 2006-2007 www.smf.ro